Imi amintesc ca traiam cu mare intensitate fiecare meci. Organizasem frumos in camera, televizorul si frigiderul erau puse in zone strategice dar mai ales cu atentie maxima pentru ergonomie. Ideea era ca sa ajunga toti la bere dar fara sa deranjeze pe ceilalti si fara sa isi ia ochii de la televizor. Aveam o gluma de televizor portabil cu ecran mai mic decat un laptop uzual de azi (cred ca pe la 30 cm). Vecinii aveau un televizor ca lumea, cu ecran foarte mare - 55 cm diagonala pe vremea aia era un fel de cinema de vreo 30 de kg.
Imi amintesc ca era una din partidele de final de calificare cand unul dintr-ai nostri a ratat ceva lovitura de la 11 m chiar inainte sa se termine meciul. Imediat am auzit niste zgomote crancene in camera de langa. Prima oara ne-am gandit ca a fost vreun pariu care a iesit prost si cineva nu vrea sa plateasca. Din camera vecinilor, pe langa bufnituri ii auzeam pe ei cum se indeamna “hai bai, prinde si tu de acolo, mai un pic”. Zgomotul se muta spre geam, asa ca ne-am grabit si noi sa iesim la fereastra ca sa vedem ce se intampla . Printre altele nu cumva sa ne fure iar mancarea (ca sa putem umple frigiderul cu bere, tineam mancarea pe pervazul exterior).
Am apucat sa vedem in ultima secunda cum zboara ditai televizorul “Diamant” spre pamant. De la etajul trei. Pe el l-au gasit vinovat pentru ca fotbalistii nu au dat acel gol. Cand ne-au vazut pe geam au inceput sa urle pe noi “Ba la voi cum a fost? au reusit ai nostri sa dea gol?”
“N-au dat ba nici la noi, dar mai tinem televizorul ca poate reusesc data viitoare.”
In fine, chiar daca la acel meci nu a fost sa fie, s-a intamplat cateva luni mai incolo ca Romania a batut Danemarca si ne-am calificat. E greu de descris astazi cand romanii ies in strada doar ca sa prostesteze, ce nebunie era atunci cand iesisera toti in strada ca sa se bucure, sa sarbatoareasca! Si cum sa te bucuri fara o sticla de ceva cu grade acolo, ori rezervele cunoscute erau secate. Asa ca l-am convins pe colegul nostru premiant, care nici nu bea sa ne duca cu masina intr-un sat langa Timisoara ca sa cumparam bere de acolo. Aveam noi o conexiune la un birt acolo si respectivii tot timpul aveau stocuri. Am gasit berea, am cumparat atat ca birtasul a pus o conditie, sa luam si pe doi de adormisera cu capul pe masa si sa ii aducem in oras. Cum nu aveam loc in masina pentru toti si pentru bere am gandit repede o strategie, am rabatat jumate din bancheta si am pus strategic lazile de bere pana in portbagaj, i-am pus pe aia doi loviti pe ce ramasese din bancheta din spate si doi din trupa noastra ne-am bagat in portbagaj. Am gasit o coada de matura cu care am intepenit capota la portbagaj sa nu ne vina in cap si hai inapoi in Complexul studentesc. In fine, mai o bere, mai un claxon cu toti nebunii iesiti in strada, ajungem la locul unde sa ii lasam pe cei doi ametiti. Am sarit din portbagaj ca sa ii scoatem pe cei doi, atat ca unul din ei mai slabanog blocase usa pe interior si urla ca ii e rau. Probabil ca de la cald in masina si hurducaturi combinat cu ce turnase in el a avut o mica revolutie prin burta. Ca sa va fac o poza, ala urla ca ii e rau, noi zdranganeam de usa sa incercam sa o deschidem din afara ca sa poata ala sa iasa, amicul premiant tipa la toti ca sa nu borasca ala ca e masina lu’ taica-su, cel din dreapta fata incerca sa treaca peste scaune ca sa ne deschida usa pe interior, iar cel de-al doilea impuscat in aripa dormea lemn.
Ei bine, la un moment dat, slabanogul a pus mainile la gura cu intentia clara sa dea pe dinafara, moment in care amicul de pe scaunul din fata, a tras de camasa astuia de dormea, i-a bagat capul slabanogului in camasa si a urlat “da ba drumul aici, nu murdari masina”. De la jet s-a trezit celalalt din somn si cum era el buimac a inceput si ala sa urle “baaaa, am avut accident baaa, sunt plin de sange, simt cum curge pe mine”. La care soferul “curge pe ma-ta sange, strange-ti ba cureaua aia ca lumea sa nu curga din camasa pe bancheta mea”.
Finalul… a fost ca am reusit sa ii dam jos din masina fara sa patam bancheta, culmea si fara sa se imputa prea tare in masina. I-am sprijinit de o tufa in spatiul verde, le-am pus cate o bere deschisa in mana si ne-am carat la camin, unde am devenit salvatorii trupei cu berea adusa de noi.
A fost o noapte magica. Nici nu imi amintesc cum am adormit dar nu o sa uit toata viata cum m-am trezit. Cum toata lumea era pe strada si cam toti ne colindam de ziceai ca a venit Craciunul, mi s-a taiat filmul la niste prieteni care stateau intr-o garsoniera. Cum dormeam eu rupt dupa o betie crancena imaginati-va un trezit brusc cu toate clopotele catedralei motropolitane undeva intre urechi! Ziceai ca e soneria de la poarta Iadului, zdranganea, caraia, clincanea, clopotea cu toti decibelii din lume. M-am trezit instantaneu si buimac si am simtit la fel de brusc cum ma tine capul intr-o parte. Aveam asa o greutate pe o ureche ca nu puteam sa ridic sau sa tin capul drept. M-am pipait si am simtit niste banda adeziva in jurul capului. Am realizat atunci ce se intampla, aveam un ceas desteptator lipit pe ureche cu banda! Ceasul, o relicva de pe timpuri, din aia la juma' de kil, cu ciocanel si doua clpote. M-am fortat putin si cand sa ridic din nou capul m-am lovit de un tablou! Cineva atarnase cu sfoara un tablou din ala cu instructiuni de incendiu pe care a scris cu o carioca “vezi daca a plecat Alex la tren, daca nu trezeste-l si trimite-l la gara!” Am reusit sa imi dezlipesc ceasul de pe cap, am dat tabloul la o parte si m-am uitat in jur. Arata ca o transee la Verdun, dormeau toti care pe unde, contorsionati, cu capul sub calorifer, sub pat, unul era jumate in baie jumate pe hol, de ziceai ca i-a lovit vreo bomba pe toti. Am incercat sa nu calc pe nimeni si m-am uitat dupa cel de care urma sa am grija. Era imbracat frumos de drum, statea pe un scaun si dormea cu capul pe geamul deschis. Avea o valijoara intre picioare, semn ca oricat a fost de beat a avut o urma de luciditate - s-a echipat si m-a ales sa il ajut. Am pus ceasul desteptator sa sune si i l-am bagat in ureche. Sa vada cum e! Mare prostie, ca m-am scapat pe mine cand era asta cat pe ce sa sara pe geam! Sa n-o mai lungesc, l-am trezit, l-am dus la un taxi, apoi am platit taximetristului in plus ca sa se asigure ca il baga in gara si am plecat spre camera mea…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu