high heels

O chestie enervanta si agasanta intr-un camin studentesc sunt tocurile fetelor. Desi caminele de pe vremuri erau organizate pe gen si se practica o segregare cumplita cu paznici la poarta in cazul caminelor de fete, ei bine la baieti era o maxima discriminare. Portarul, in rarele cazuri cand exista se facea ca nu le vede pe tinerele care intrau si ieseau mereu din camin. Astfel se face ca in cazul in care vreunul din noi avea noroc sa fie ales de vreo domnita, evident ca era mai usor sa doarma ea in camin de baieti decat sa mearga el si sa doarma in camin la fete. Unde mai pui ca daca avea baiatul reclama buna era risc sa il fure alta. Dar sa ma intorc la calvarul diminetilor de student care rar ajungea la prima ora de curs. Ei bine, tinerele purtau tocuri cui cu toc metalic. Asa era moda. Iar cum baia era comuna pe hol, auzeam in fiecare dimineata acel tzac, tzac, tzac care se apropia si se departa de camera noastra dupa modul in care se trambala tanara din vreo camera catre baie si inapoi, de parca singura lor treaba era sa ne aminteasca de tembelul ala de Doppler si de efectul ce ii poarta numele.

Bun, acum vorbind despre acei pantofi cu toc, trebuie sa recunosc ca eram direct vinovat de propriul calvar. Erau atunci super la moda la fete pantofi si posete de lac negru, cu ornamente metalice aurii. Se “importau” din Polonia, in sensul ca unii studenti cu spirit antreprenorial luau trenul pana in Cracovia sau Katovice si se intorceau de acolo cu saci de marfa. Altii mai lenesi, care lucram in distributie ne chinuiam sa ii vindem domnisoarelor prin complex sau prin orasele de unde fusesem trimisi la scoala. Trebuie sa admit ca era un motiv bun si sa vizitezi caminele de fete cu rucsacul plin de marfa si mai faceai si niste bani pe langa cunostiinte. Asadar, intr-o seara cand ma jucam de-a Al Bundy m-am nimerit intr-o camera plina de fete incercand sa plasez din marfa. Acolo o pitic ochelarist cu mutra de tocilar in depresie plangea dupa iubirea vietii lui, una care i-a promis sa mearga cu el la opera si tocmai il lasase balta. Eu ca prostu’ incepusem sa ii spun ceva de genul “ai gresit genul muzical baiatul meu”, ca invitatia se face la discoteca de langa si nu la opera. In fine, dupa atata consolare si cum nu vandusem nimic, m-am dus eu cu omul la opera. Am bagat si vreo doua beri in el ca sa il linistesc, tocilarul total nepregatit pentru asa ceva, s-a facut terci. Am mers noi acolo la balcon unde avea el biletele, am rabdat chestia aia de combinatie cu teatru si balet, ceva avangardist post modernist de nu pricepeam nimic. Asta imi explica ceva cu metafora si hiperbola, cum genialul scriitor (unul Havel, ceva smecher prin Cehia) a facut o paralela intre Cenusareasa si popoarele cotropite de nazisti, ce mai eram pierdut de tot, asteptam pauza ca sa o tai la o bauta pe undeva. In plus incepusera astia pe langa noi cu psssttt, pssttt… mienuau ca nebunii, probabil ca sa il convinga pe toci’ al meu sa taca si nu imi mai tot explice. Cert e ca la un moment dat incepe o tanti pe scena sa urle ca apucata ceva cu pantoful ei pierdut. Si cand a bagat un raget din ala cumplit “am nevoie de acel pantof!!!! cum sa supravietuiesc fara pantof!!!” se trezeste toci’ langa mine sa urle inapoi la ea “are prietenul meu un rucsac de pantofi madam! din aia faini de lac si cu gablonturi! din Polonia!!!!”
Bueiii!!! Au inceput astia pe langa noi sa tuseasca, sa pssssiee, passstttie, vai si amar! Mi-era deja rusine, aveam si alcoolemia scazuta, caz in care sunt asa mai timid din fire, imi venea sa ma bag sub scaun, chit ca nu aveam loc. Deci, vine pauza, o tund la mezanin unde puteai sa iei ceva de baut si ma trezesc cu toata echipa de actrite si de balerine intreband de ala cu pantofii de lac! A fost un super succes pentru cariera mea de vanzator. Cum nu le-am putut multumi atunci pe toate a trebuit sa mai revin de cateva ori. Cum sa explic, am vazut toata stagiunea din spatele cortinei. Cel mai fain a fost in vestiar la balerine, ca se vedeau si dusurile. Avea opera sef pe unul Valkay, bai nene se pricepea baiatul la lebede! Il facea de rusine si pe Ceaikovsky cu lacul nostru la cat era de spectaculos. Ma rog, nu o sa pricep niciodata de ce le scotea pe scena, ca dusul era mult mai aproape ca idee, sau ma rog ca umezeala, de un lac, dar fiecare cu gustul lui. Eu preferam sa vad lebedele gratis fara pene spre deosebire de cultii si desteptii care dadeau bani pe bilet si le vedeau invartindu-se ca ametitele pe scena.

Bun, am divagat destul cu opera, incepusem sa va povestesc de fetele care foloseau tocuri metalice pe mozaicul din camin. Apogeul a fost atins cand Universitatea noastra a semnat ceva acord cu Universitatea din Chisinau si ne-au trimis cei de acolo studenti in Timisoara. Cum nu prea mai era loc in camine, i-au cazat pe musafiri pe unde au apucat fara sa mai faca discriminari de gen. Stiu ca am fost impresionati cand au inceput sa debarce din masini Volga negre, mari, faceau de rusine Mertzanele alor nostri, din cei mai cu bani. Apoi am descoperit ca suntem vecini de etaj cu noii veniti. Foarte ospitalieri musafirii. In prima seara au scos sticlele de votca din bagaj si au inceput sa faca cunostiinta cu noii colegi. Undeva dupa miezul noptii, dupa un numar de pahare de votca stinse cu bere incepusem sa fim deja foarte apropiati. Am aflat ca una din fete e fiica prefectului de Cernafuti, alta era fiica de primar din Balti si tot asa. Si baietii erau de soi, dar nu se laudau ca fetele.

Cum deja am spus aveam o baie comuna la capatul coridorului. Adica o sala mare cu dusuri ca la armata, despartite minimal de niste panouri care abia mai se tineau in perete si o sala cu WC-uri si pisoare din alea de faianta montate pe perete. Cand aveau fetele nevoie la WC, treceau prin spatele baietilor care tinteau in pisoarele de pe perete, era un spectacol al comuniunii si colectivitatii. O data cu votca si berea baute la pachet a crescut si frecventa de mers la baie. O chestie de mecanica a lichidelor. Nu era o problema mare in privinta intimitatii pentru ca becurile cam lipseau si descarcarea se face cam pe apucate. Baietii incercau sa nimereasca pisoarele de pe perete iar fetele se chinuiau pe buda, care cum putea. Asta pana cand am auzit un urlet din baie. “du-tiii bai bicisnicule si nevrednicule de plimba-ti mataranga in alta parte! Timpitul dracului nu mai fa baaa pi mini!!Terminaaa baaa ca toata m-ai spurcat!!!Betiv chior ce esti!!!”

Am sarit sa ajutam si nu puteam face nimic, Eram paralizati de ras. Muream in buda! Amicul in cauza a incercat o descarcare cu bolta direct din usa WC-ului si din cauza intunericului nu a vazut-o pe fata care se descarca in pozitia sezand. Asa ca a marcat-o pe viata. Cand a inceput aia sa urle, asta in loc sa se opreasca a inceput sa faca S-uri in speranta ca o fereste, ca de oprit nu se putea. Asa ca a rezolvat-o de tot. Aia cu nadragii in vine nu se putea ridica ca ar fi facut si ea pe ea, de ferit unde sa te feresti in cabina aia mica. Integrare completa in absolut si nu stiam pe vremea aia de spiralele lui Bivolaru.

Dupa ce ne-am mai revenit din hohote, am condus-o la dus, ca doar nu era sa o luam in camera asa. Pe langa ca era uda toata, mai si mirosea ca dracu’. Deci am bagat-o in dus asa imbracata si ca niste gentlemani ne-am dus inapoi la chef si am trimis pe una din colegele ei sa ii duca fetei ceva de imbracat. A plecat aia si nu a mai venit, apoi a mai plecat una. A mai plecat si unul din baieti. Cand am vazut ca astia tot pleaca spre baie ne-am dus si noi sa vedem ce se intampla.

Se daduse drumul la concert frate! Astea dupa ce s-au bagat imbracate sub dus au inceput sa planga dupa ceva Aliosa lasat acasa. Deci, cum sa va imaginati - un casetofon in usa care canta doar o singura melodie “Crying in the rain!” la nesfarsit si astia inghesuiti in doua dusuri cu fundurile pe niste lazi goale de bere se leganau ca la un Oktoberfest sub ploaie. Le-am facut putina galeria dar nu am intrat cu ei in dus. Aveam alte preferinte muzicale.
Partea proasta a fost ca dimineata erau scurgerile de dus infundate cu par. Cred ca de la atata dus chelisera alea.

Altfel as putea spune ca am avut o convietuire pasnica cu ele. Ma rog, mai aveau ele o problema - se tot plangeau de gandaci. Nu puteau nicicum sa convietuiasca cu bietele insecte la care noi le spuneam rusi. Mereu aparea cate una cu un slap in mana incercand sa vaneze cate un biet gandac. Noi incepusem sa ii ignoram de mult. Invatasem o tactica de convietuire cu tzantarii care functiona universal. In prima parte din noapte ne imbatam bine, ei isi faceau plinul de sange dar nu ne pasa, eram anesteziati. In a doua parte din noapte ne lasau in pace, de la atat alcool in sange picau tantarii lati. Nu cred ca rezistau prea bine la alcool.

Dar ca sa revenim la gandacei, intr-una din nopti, cand faceam din nou pace intre popoare cu moldovenii de peste Prut, a vazut una din fete ceva goange prin spatele frigiderului, concluzia fiind clara - acolo aveau cuib! Dar cum sa cureti cuibul la trei dimineata fara un spray de goange, fara nimic la indemana?

Cel mai simplu a parut sa scuturam frigiderul pe geam, asa ca pe un covor, goangele cadeau afara si gata. Asa ca s-au pus urmasii lui Fanica cel Mare si tare si au golit frigiderul de ce era prin el, l-au scos din priza si apoi au inceput sa il zdrangane pe geam. Vreo treizeci de secunde am fost impresionati de forta lor! Apoi l-au scapat jos. Chestia e ca la vreo 10 metri de camin era un birt improvizat intr-o baraca de lemn, erau populare pe vremea aia. Bai, au iesit aia din birt disperati, urland ingroziti “iesiti afara din camineeeee!!! e cutremur!!!" "iesiti baaa ca altfel muriti ca prostii!"  Era alarma generala, se aprindeau luminile prin complex, unii mai speriosi chiar ieseau la cutremur, vorba poetului "ce mai vaiet, ce mai chin".

Naaa…noi ce sa mai facem. In primul rand am inchis geamul si brusc am uitat ca a fost vreodata frigider in camera aia. Apoi, pentru ca nu mai aveam unde sa bagam inapoi berea la rece, a ramas ca ne sacrificam si o terminam. Si votca. Aveam noi o vorba, decat la gunoi mai bine in burta la noi. Si nici de goange nu s-a mai plans nimeni de atunci. Probabil de frica sa nu zboare dupa frigider.

Acum, uitandu-ma la ce apucaturi au aia prin Rusia, ca imediat ce comenteaza vreunul ce nu trebuie o  da o tura in zbor de pe la etajele superioare incep sa ii banui ca sunt din cei ce au facut facultatea cu noi in camin. Prea seamana la apucaturi.