Inceputul

Cand m-am nascut, in jur erau butoaie
Si popa in tzuica fiarta m-a scaldat
Iar Dumnezeu cu vin a dat o ploaie
Pe toti amicii mei i-a imbatat

Ma cheama Marian si vinu’mi place
Sa-l beau oricand, oriunde si oricum
Cand vad sticluta ce cu ochiu-mi face
Ma simt usor si vesel ca un fulg…


nici nu stiu pe cine citez, cred ca era ceva o melodie pe la Cenaclul Flacara, dar daca tatal meu mi-a facut asa o dedicatie, undeva prin timpul liceului, nici nu stiu cum sa interpretez dar cred ca era sarcastic si facea misto de apucaturile progeniturii, ca mandru nu cred ca era pe subiectul asta. Ii dadeam si motive de bucurie din cand in cand, ca se intampla sa am si unele sclipiri pe la scoala, dar in mod cert nu cred ca era foarte vesel sa vada ce devreme am inceput sa ma delectez cu licorile din muzeul lui Bachus.

Ca sa ne intelegem, prima betie zdravana a fost undeva inainte de clasa intai la bunici. Se intampla intr-un sat de deal, undeva aproape de Rucar. I-am vazut pe bunicii si parintii nostri in jurul butoiului dand cu “spanzuratul” si devenind din ce in ce mai volubili si mai inteligenti pe masura ce insistau in aceasta activitate. “Spanzuratul” asta e o sticluta mica (erau pe vremea aia niste sticlute de parfum) legat cu sfoara, coborat in prin gaura de cep in butoiul de tuica si lasat acolo sa se umple. Apoi, era scos si cel de era la rand il dadea peste cap, cam cum se intampla cu shoturile prin barurile de azi. Si tot asa, in cerc, fiecare dadea cate un “spanzurat” peste cap cand ii venea randul. Era o gluma britanica, zicea ca daca bei spirtuoase devii spiritual nu alcoolic. La ora aia as fi putut jura ca e realitate. Ii vedeam pe parintii nostrii cum deveneau tot mai priceputi in toate cele. Aveau argumente din cele mai pertinente pentru orice subiect era in discutie.

Asa ca intr-o zi, cand nu au stat cu ochii pe noi, am incercat si noi tehnica spanzuratului. Habar n-am cata inteligenta am ajuns sa turnam in noi, stiu doar ca ne-au gasit dormind acolo. Unul calare pe butoi iar celalalt dormind pe podea si sprijinit pe acelasi butoi. Imi amintesc ca ne-am si luat cateva dupa ceafa semn ca nu a fost o chestie foarte inteligenta. Sa spunem ca ala a fost momentul zero. Un moment oarecum premeditat, am vrut si noi sa vedem ce exprimenteaza adultii si de ce e asa interesanta activitatea aia pentru ei.

Cu totul diferit a fost atunci cand bunica a decis sa curete o damigeana de visinata. A scos visinele in ceva castroane si le-a lasat pe masa. Parca ne-a indemnat la ele. Nu stiu cate am putut sa mancam dar pana s-a prins batrana ce facem noi, eram mai veseli decat o turma de privighetori. Asa ca bunica a arestat rapid visinele ramase si le-a ascuns de noi. Atat ca la ora aia aveam chef de glume. Nu stiu cat e lumea de familiarizata cu gospodariile taranesti din zonele de deal, dar asa ca o mica descriere, cam toate casele au o asa numita bucatarie de vara unde se desfasoara cam toate activitatile. Respectiva dependinta tine loc de living modern al unei locuinte din ziua de azi. Ei bine, locul unde bunica trebaluia si spala acea damigeana era chiar acolo, in acea bucatarie de vara. Cu usa larg deschisa. Asa ca noi, veseliti si cu idei ne-am ascuns in gradina si am inceput sa tragem cu prastia prin oalele atarnate pe diferite policioare. La prima faza batrana a suspectat niste baterii in soba cu lemne. Asa ca am tras niste proiectile in directia opusa. Dupa vreo 10 minute de bombardament, ca orice femeie bisericoasa, care merge frecvent la biserica, a aprins candela, a tamaiat si a inceput sa strige dupa bunic sa o salveze ca a intrat “Necuratu’” in casa. Candela aia nu a ajutat prea mult impotriva proiectilelor lansate din prostiile noastre. Asa ca a adus repede si o icoana, un dispozitiv ce trebuia sa creasca eficienta candelei. Dupa ce a montat si icoana si a mai aprins niste lumanari ca sa ii creasca efectul, a inceput sa bata matanii. E o chestie tare la mataniile astea, se pune roaba lui Dumnezeu in genunchi, apoi se incovoaie de sale si se da cu fruntea de pamant. Ne uitam la ea cum se munceste la mataniile alea desi se plangea si de reumatism si de toate cele, acum presta de ziceai ca e instructor de fitness. Intre doua ture de matanii mai baga si o cadelnita cu tamaie, mirosea frumos ce sa spun, a biserica si piosenie. Necuratu’ total insensibil, mai baga niste proiectile aleator prin oale, cratiti si ce mai atarna pe acolo. Batrana era in mare verva, cred ca mai un pic si se apuca si de dansat un tzontzoroi. Totul s-a terminat cand nu ne-am mai putut abtine din hohotele de ras. Ala a fost momentul in care l-a lasat pe Necuratu’ in pace si ne-a luat pe noi la scuturat. Am luat o bataie zdravana dar si atunci eram convinsi ca a meritat.

Cam asa imi amintesc de prima betie si de una din primele tampenii facute incurajat fiind de licorile cu multe grade.

Aaaa… si sa nu uit. Printre altele trebuia sa avem grija de animalele din curte. Unul din primele experimente a fost sa le dam din visinele alea ca sa vedem cum reactioneaza. Bai nene, gainile sunt proaste rau cand se imbata, se taraie pe pamant, isi pierd directia, dar curcile, ei bine curcile sunt spectacol. Curcile astea cred ca sunt un fel de pitzipoancele cotetului. Cum baga niste visine cu alcool cum incep sa danseze, se infoaie, incep asa sa se uite cu un ochi dintr-o parte la tine in timp ce pica de pe picioare. Chestia e ca nu le-am dat prea multe visine. Ne placeau prea mult noua. Iar painea muiata in tuica nu le place la fel de mult.