high heels

O chestie enervanta si agasanta intr-un camin studentesc sunt tocurile fetelor. Desi caminele de pe vremuri erau organizate pe gen si se practica o segregare cumplita cu paznici la poarta in cazul caminelor de fete, ei bine la baieti era o maxima discriminare. Portarul, in rarele cazuri cand exista se facea ca nu le vede pe tinerele care intrau si ieseau mereu din camin. Astfel se face ca in cazul in care vreunul din noi avea noroc sa fie ales de vreo domnita, evident ca era mai usor sa doarma ea in camin de baieti decat sa mearga el si sa doarma in camin la fete. Unde mai pui ca daca avea baiatul reclama buna era risc sa il fure alta. Dar sa ma intorc la calvarul diminetilor de student care rar ajungea la prima ora de curs. Ei bine, tinerele purtau tocuri cui cu toc metalic. Asa era moda. Iar cum baia era comuna pe hol, auzeam in fiecare dimineata acel tzac, tzac, tzac care se apropia si se departa de camera noastra dupa modul in care se trambala tanara din vreo camera catre baie si inapoi, de parca singura lor treaba era sa ne aminteasca de tembelul ala de Doppler si de efectul ce ii poarta numele.

Bun, acum vorbind despre acei pantofi cu toc, trebuie sa recunosc ca eram direct vinovat de propriul calvar. Erau atunci super la moda la fete pantofi si posete de lac negru, cu ornamente metalice aurii. Se “importau” din Polonia, in sensul ca unii studenti cu spirit antreprenorial luau trenul pana in Cracovia sau Katovice si se intorceau de acolo cu saci de marfa. Altii mai lenesi, care lucram in distributie ne chinuiam sa ii vindem domnisoarelor prin complex sau prin orasele de unde fusesem trimisi la scoala. Trebuie sa admit ca era un motiv bun si sa vizitezi caminele de fete cu rucsacul plin de marfa si mai faceai si niste bani pe langa cunostiinte. Asadar, intr-o seara cand ma jucam de-a Al Bundy m-am nimerit intr-o camera plina de fete incercand sa plasez din marfa. Acolo o pitic ochelarist cu mutra de tocilar in depresie plangea dupa iubirea vietii lui, una care i-a promis sa mearga cu el la opera si tocmai il lasase balta. Eu ca prostu’ incepusem sa ii spun ceva de genul “ai gresit genul muzical baiatul meu”, ca invitatia se face la discoteca de langa si nu la opera. In fine, dupa atata consolare si cum nu vandusem nimic, m-am dus eu cu omul la opera. Am bagat si vreo doua beri in el ca sa il linistesc, tocilarul total nepregatit pentru asa ceva, s-a facut terci. Am mers noi acolo la balcon unde avea el biletele, am rabdat chestia aia de combinatie cu teatru si balet, ceva avangardist post modernist de nu pricepeam nimic. Asta imi explica ceva cu metafora si hiperbola, cum genialul scriitor (unul Havel, ceva smecher prin Cehia) a facut o paralela intre Cenusareasa si popoarele cotropite de nazisti, ce mai eram pierdut de tot, asteptam pauza ca sa o tai la o bauta pe undeva. In plus incepusera astia pe langa noi cu psssttt, pssttt… mienuau ca nebunii, probabil ca sa il convinga pe toci’ al meu sa taca si nu imi mai tot explice. Cert e ca la un moment dat incepe o tanti pe scena sa urle ca apucata ceva cu pantoful ei pierdut. Si cand a bagat un raget din ala cumplit “am nevoie de acel pantof!!!! cum sa supravietuiesc fara pantof!!!” se trezeste toci’ langa mine sa urle inapoi la ea “are prietenul meu un rucsac de pantofi madam! din aia faini de lac si cu gablonturi! din Polonia!!!!”
Bueiii!!! Au inceput astia pe langa noi sa tuseasca, sa pssssiee, passstttie, vai si amar! Mi-era deja rusine, aveam si alcoolemia scazuta, caz in care sunt asa mai timid din fire, imi venea sa ma bag sub scaun, chit ca nu aveam loc. Deci, vine pauza, o tund la mezanin unde puteai sa iei ceva de baut si ma trezesc cu toata echipa de actrite si de balerine intreband de ala cu pantofii de lac! A fost un super succes pentru cariera mea de vanzator. Cum nu le-am putut multumi atunci pe toate a trebuit sa mai revin de cateva ori. Cum sa explic, am vazut toata stagiunea din spatele cortinei. Cel mai fain a fost in vestiar la balerine, ca se vedeau si dusurile. Avea opera sef pe unul Valkay, bai nene se pricepea baiatul la lebede! Il facea de rusine si pe Ceaikovsky cu lacul nostru la cat era de spectaculos. Ma rog, nu o sa pricep niciodata de ce le scotea pe scena, ca dusul era mult mai aproape ca idee, sau ma rog ca umezeala, de un lac, dar fiecare cu gustul lui. Eu preferam sa vad lebedele gratis fara pene spre deosebire de cultii si desteptii care dadeau bani pe bilet si le vedeau invartindu-se ca ametitele pe scena.

Bun, am divagat destul cu opera, incepusem sa va povestesc de fetele care foloseau tocuri metalice pe mozaicul din camin. Apogeul a fost atins cand Universitatea noastra a semnat ceva acord cu Universitatea din Chisinau si ne-au trimis cei de acolo studenti in Timisoara. Cum nu prea mai era loc in camine, i-au cazat pe musafiri pe unde au apucat fara sa mai faca discriminari de gen. Stiu ca am fost impresionati cand au inceput sa debarce din masini Volga negre, mari, faceau de rusine Mertzanele alor nostri, din cei mai cu bani. Apoi am descoperit ca suntem vecini de etaj cu noii veniti. Foarte ospitalieri musafirii. In prima seara au scos sticlele de votca din bagaj si au inceput sa faca cunostiinta cu noii colegi. Undeva dupa miezul noptii, dupa un numar de pahare de votca stinse cu bere incepusem sa fim deja foarte apropiati. Am aflat ca una din fete e fiica prefectului de Cernafuti, alta era fiica de primar din Balti si tot asa. Si baietii erau de soi, dar nu se laudau ca fetele.

Cum deja am spus aveam o baie comuna la capatul coridorului. Adica o sala mare cu dusuri ca la armata, despartite minimal de niste panouri care abia mai se tineau in perete si o sala cu WC-uri si pisoare din alea de faianta montate pe perete. Cand aveau fetele nevoie la WC, treceau prin spatele baietilor care tinteau in pisoarele de pe perete, era un spectacol al comuniunii si colectivitatii. O data cu votca si berea baute la pachet a crescut si frecventa de mers la baie. O chestie de mecanica a lichidelor. Nu era o problema mare in privinta intimitatii pentru ca becurile cam lipseau si descarcarea se face cam pe apucate. Baietii incercau sa nimereasca pisoarele de pe perete iar fetele se chinuiau pe buda, care cum putea. Asta pana cand am auzit un urlet din baie. “du-tiii bai bicisnicule si nevrednicule de plimba-ti mataranga in alta parte! Timpitul dracului nu mai fa baaa pi mini!!Terminaaa baaa ca toata m-ai spurcat!!!Betiv chior ce esti!!!”

Am sarit sa ajutam si nu puteam face nimic, Eram paralizati de ras. Muream in buda! Amicul in cauza a incercat o descarcare cu bolta direct din usa WC-ului si din cauza intunericului nu a vazut-o pe fata care se descarca in pozitia sezand. Asa ca a marcat-o pe viata. Cand a inceput aia sa urle, asta in loc sa se opreasca a inceput sa faca S-uri in speranta ca o fereste, ca de oprit nu se putea. Asa ca a rezolvat-o de tot. Aia cu nadragii in vine nu se putea ridica ca ar fi facut si ea pe ea, de ferit unde sa te feresti in cabina aia mica. Integrare completa in absolut si nu stiam pe vremea aia de spiralele lui Bivolaru.

Dupa ce ne-am mai revenit din hohote, am condus-o la dus, ca doar nu era sa o luam in camera asa. Pe langa ca era uda toata, mai si mirosea ca dracu’. Deci am bagat-o in dus asa imbracata si ca niste gentlemani ne-am dus inapoi la chef si am trimis pe una din colegele ei sa ii duca fetei ceva de imbracat. A plecat aia si nu a mai venit, apoi a mai plecat una. A mai plecat si unul din baieti. Cand am vazut ca astia tot pleaca spre baie ne-am dus si noi sa vedem ce se intampla.

Se daduse drumul la concert frate! Astea dupa ce s-au bagat imbracate sub dus au inceput sa planga dupa ceva Aliosa lasat acasa. Deci, cum sa va imaginati - un casetofon in usa care canta doar o singura melodie “Crying in the rain!” la nesfarsit si astia inghesuiti in doua dusuri cu fundurile pe niste lazi goale de bere se leganau ca la un Oktoberfest sub ploaie. Le-am facut putina galeria dar nu am intrat cu ei in dus. Aveam alte preferinte muzicale.
Partea proasta a fost ca dimineata erau scurgerile de dus infundate cu par. Cred ca de la atata dus chelisera alea.

Altfel as putea spune ca am avut o convietuire pasnica cu ele. Ma rog, mai aveau ele o problema - se tot plangeau de gandaci. Nu puteau nicicum sa convietuiasca cu bietele insecte la care noi le spuneam rusi. Mereu aparea cate una cu un slap in mana incercand sa vaneze cate un biet gandac. Noi incepusem sa ii ignoram de mult. Invatasem o tactica de convietuire cu tzantarii care functiona universal. In prima parte din noapte ne imbatam bine, ei isi faceau plinul de sange dar nu ne pasa, eram anesteziati. In a doua parte din noapte ne lasau in pace, de la atat alcool in sange picau tantarii lati. Nu cred ca rezistau prea bine la alcool.

Dar ca sa revenim la gandacei, intr-una din nopti, cand faceam din nou pace intre popoare cu moldovenii de peste Prut, a vazut una din fete ceva goange prin spatele frigiderului, concluzia fiind clara - acolo aveau cuib! Dar cum sa cureti cuibul la trei dimineata fara un spray de goange, fara nimic la indemana?

Cel mai simplu a parut sa scuturam frigiderul pe geam, asa ca pe un covor, goangele cadeau afara si gata. Asa ca s-au pus urmasii lui Fanica cel Mare si tare si au golit frigiderul de ce era prin el, l-au scos din priza si apoi au inceput sa il zdrangane pe geam. Vreo treizeci de secunde am fost impresionati de forta lor! Apoi l-au scapat jos. Chestia e ca la vreo 10 metri de camin era un birt improvizat intr-o baraca de lemn, erau populare pe vremea aia. Bai, au iesit aia din birt disperati, urland ingroziti “iesiti afara din camineeeee!!! e cutremur!!!" "iesiti baaa ca altfel muriti ca prostii!"  Era alarma generala, se aprindeau luminile prin complex, unii mai speriosi chiar ieseau la cutremur, vorba poetului "ce mai vaiet, ce mai chin".

Naaa…noi ce sa mai facem. In primul rand am inchis geamul si brusc am uitat ca a fost vreodata frigider in camera aia. Apoi, pentru ca nu mai aveam unde sa bagam inapoi berea la rece, a ramas ca ne sacrificam si o terminam. Si votca. Aveam noi o vorba, decat la gunoi mai bine in burta la noi. Si nici de goange nu s-a mai plans nimeni de atunci. Probabil de frica sa nu zboare dupa frigider.

Acum, uitandu-ma la ce apucaturi au aia prin Rusia, ca imediat ce comenteaza vreunul ce nu trebuie o  da o tura in zbor de pe la etajele superioare incep sa ii banui ca sunt din cei ce au facut facultatea cu noi in camin. Prea seamana la apucaturi.

Calificari

Se facea ca era o data cand tara noastra avea echipa de fotbal ca lumea si participa la campionate mondiale si europene. Pe vremea aia multi dintre noi traiau intens fenomenul. Cred ca meciurile de fotbal ale nationalei erau singurele momente cand mutam de pe canalele sarbesti pe cel romanesc.

Imi amintesc ca traiam cu mare intensitate fiecare meci. Organizasem frumos in camera, televizorul si frigiderul erau puse in zone strategice dar mai ales cu atentie maxima pentru ergonomie. Ideea era ca sa ajunga toti la bere dar fara sa deranjeze pe ceilalti si fara sa isi ia ochii de la televizor. Aveam o gluma de televizor portabil cu ecran mai mic decat un laptop uzual de azi (cred ca pe la 30 cm). Vecinii aveau un televizor ca lumea, cu ecran foarte mare - 55 cm diagonala pe vremea aia era un fel de cinema de vreo 30 de kg.

Imi amintesc ca era una din partidele de final de calificare cand unul dintr-ai nostri a ratat ceva lovitura de la 11 m chiar inainte sa se termine meciul. Imediat am auzit niste zgomote crancene in camera de langa. Prima oara ne-am gandit ca a fost vreun pariu care a iesit prost si cineva nu vrea sa plateasca. Din camera vecinilor, pe langa bufnituri ii auzeam pe ei cum se indeamna “hai bai, prinde si tu de acolo, mai un pic”. Zgomotul se muta spre geam, asa ca ne-am grabit si noi sa iesim la fereastra ca sa vedem ce se intampla . Printre altele nu cumva sa ne fure iar mancarea (ca sa putem umple frigiderul cu bere, tineam mancarea pe pervazul exterior).

Am apucat sa vedem in ultima secunda cum zboara ditai televizorul “Diamant” spre pamant. De la etajul trei. Pe el l-au gasit vinovat pentru ca fotbalistii nu au dat acel gol. Cand ne-au vazut pe geam au inceput sa urle pe noi “Ba la voi cum a fost? au reusit ai nostri sa dea gol?”
“N-au dat ba nici la noi, dar mai tinem televizorul ca poate reusesc data viitoare.”

In fine, chiar daca la acel meci nu a fost sa fie, s-a intamplat cateva luni mai incolo ca Romania a batut Danemarca si ne-am calificat. E greu de descris astazi cand romanii ies in strada doar ca sa prostesteze, ce nebunie era atunci cand iesisera toti in strada ca sa se bucure, sa sarbatoareasca! Si cum sa te bucuri fara o sticla de ceva cu grade acolo, ori rezervele cunoscute erau secate. Asa ca l-am convins pe colegul nostru premiant, care nici nu bea sa ne duca cu masina intr-un sat langa Timisoara ca sa cumparam bere de acolo. Aveam noi o conexiune la un birt acolo si respectivii tot timpul aveau stocuri. Am gasit berea, am cumparat atat ca birtasul a pus o conditie, sa luam si pe doi de adormisera cu capul pe masa si sa ii aducem in oras. Cum nu aveam loc in masina pentru toti si pentru bere am gandit repede o strategie, am rabatat jumate din bancheta si am pus strategic lazile de bere pana in portbagaj, i-am pus pe aia doi loviti pe ce ramasese din bancheta din spate si doi din trupa noastra ne-am bagat in portbagaj. Am gasit o coada de matura cu care am intepenit capota la portbagaj sa nu ne vina in cap si hai inapoi in Complexul studentesc. In fine, mai o bere, mai un claxon cu toti nebunii iesiti in strada, ajungem la locul unde sa ii lasam pe cei doi ametiti. Am sarit din portbagaj ca sa ii scoatem pe cei doi, atat ca unul din ei mai slabanog blocase usa pe interior si urla ca ii e rau. Probabil ca de la cald in masina si hurducaturi combinat cu ce turnase in el a avut o mica revolutie prin burta. Ca sa va fac o poza, ala urla ca ii e rau, noi zdranganeam de usa sa incercam sa o deschidem din afara ca sa poata ala sa iasa, amicul premiant tipa la toti ca sa nu borasca ala ca e masina lu’ taica-su, cel din dreapta fata incerca sa treaca peste scaune ca sa ne deschida usa pe interior, iar cel de-al doilea impuscat in aripa dormea lemn.

Ei bine, la un moment dat, slabanogul a pus mainile la gura cu intentia clara sa dea pe dinafara, moment in care amicul de pe scaunul din fata, a tras de camasa astuia de dormea, i-a bagat capul slabanogului in camasa si a urlat “da ba drumul aici, nu murdari masina”. De la jet s-a trezit celalalt din somn si cum era el buimac a inceput si ala sa urle “baaaa, am avut accident baaa, sunt plin de sange, simt cum curge pe mine”. La care soferul “curge pe ma-ta sange, strange-ti ba cureaua aia ca lumea sa nu curga din camasa pe bancheta mea”.

Finalul… a fost ca am reusit sa ii dam jos din masina fara sa patam bancheta, culmea si fara sa se imputa prea tare in masina. I-am sprijinit de o tufa in spatiul verde, le-am pus cate o bere deschisa in mana si ne-am carat la camin, unde am devenit salvatorii trupei cu berea adusa de noi.

A fost o noapte magica. Nici nu imi amintesc cum am adormit dar nu o sa uit toata viata cum m-am trezit. Cum toata lumea era pe strada si cam toti ne colindam de ziceai ca a venit Craciunul, mi s-a taiat filmul la niste prieteni care stateau intr-o garsoniera. Cum dormeam eu rupt dupa o betie crancena imaginati-va un trezit brusc cu toate clopotele catedralei motropolitane undeva intre urechi! Ziceai ca e soneria de la poarta Iadului, zdranganea, caraia, clincanea, clopotea cu toti decibelii din lume. M-am trezit instantaneu si buimac si am simtit la fel de brusc cum ma tine capul intr-o parte. Aveam asa o greutate pe o ureche ca nu puteam sa ridic sau sa tin capul drept. M-am pipait si am simtit niste banda adeziva in jurul capului. Am realizat atunci ce se intampla, aveam un ceas desteptator lipit pe ureche cu banda! Ceasul, o relicva de pe timpuri, din aia la juma' de kil, cu ciocanel si doua clpote. M-am fortat putin si cand sa ridic din nou capul m-am lovit de un tablou! Cineva atarnase cu sfoara un tablou din ala cu instructiuni de incendiu pe care a scris cu o carioca “vezi daca a plecat Alex la tren, daca nu trezeste-l si trimite-l la gara!” Am reusit sa imi dezlipesc ceasul de pe cap, am dat tabloul la o parte si m-am uitat in jur. Arata ca o transee la Verdun, dormeau toti care pe unde, contorsionati, cu capul sub calorifer, sub pat, unul era jumate in baie jumate pe hol, de ziceai ca i-a lovit vreo bomba pe toti. Am incercat sa nu calc pe nimeni si m-am uitat dupa cel de care urma sa am grija. Era imbracat frumos de drum, statea pe un scaun si dormea cu capul pe geamul deschis. Avea o valijoara intre picioare, semn ca oricat a fost de beat a avut o urma de luciditate - s-a echipat si m-a ales sa il ajut. Am pus ceasul desteptator sa sune si i l-am bagat in ureche. Sa vada cum e! Mare prostie, ca m-am scapat pe mine cand era asta cat pe ce sa sara pe geam! Sa n-o mai lungesc, l-am trezit, l-am dus la un taxi, apoi am platit taximetristului in plus ca sa se asigure ca il baga in gara si am plecat spre camera mea…

 

Petrecerea de la 9

Nu stiu cati ati prins comunismul si nebuniile lui, dar pot sa va spun ca oricat de mare era opresiunea si stresul, oamenii tot gaseau loc sa mai faca nazbatii. Iar daca mai aveai si putina protectie cu aer de nomenclatura, atunci chiar ieseau chestii de pomenit.
Deci sa luam o gasca de studenti iesiti din sesiune, fericiti ca au trecut anul urmator si pregatiti de vacanta. Inainte sa plece care incotro s-a decis sa participe la un mic bairam (ca asa se numeau chefurile in Bucuresti pe vremea aia). Organizatorul, un var mai de departe, cu parinti prin minister si cu apartament (separat de parinti) pe la etajul noua intr-un bloc mai prin zona centrala a capitalei si-a adunat trupa de soc si au pus de o betie crancena. Desi era vara si canicula afara discutia generala a fost presarata cu amintiri din vacanta de iarna si tampeniile facute la Predeal. Si daca e petrecere inecata in alcool, presarata cu domnite dragute si masculi alfa, atunci apar si concursurile de cine face pipi mai departe. In cazul asta specific a fost vorba despre calitatile de schior ale unuia din trupa, care nu avea nici un talent, dar care, dupa cam al treilea pahar, devenea sinucigas in incercarea de a face orice ca sa arate ca poate.
Deci, undeva spre doua dimineata, alcool gramada si concurs de schi la sfarsit de iunie. Varul meu isi scoate claparii si schiurile din debara, il echipeza pe tembel si toata lumea pe casa scarilor ca sa vada cum se da idiotul la vale pe scari cu schiurile.
Usor de imaginat galagia, muzica data la maxim care se auzea prin usa deschisa, trupa care il incuraja pe nebun impotriva prietenei care il ruga sa se abtina. Ce mai, omul isi da drumul pe scari, se infige dupa primele trepte in zidul intermediar dintre etaje si in ficusul vecinei de la 8 mare iubitoare de plante care populase toata scara cu ghivecele si florile ei. Da asta inapoi din zid si din ficus si se indreapta spre etajul 8 unde o babuta disperata probabil de scandalul de pe scara tocmai iesea din apartament ca sa vada ce se intampla si sa incerce sa ii opreasca pe nebuni sa darame blocul. Atat ca tot ce a obtinut a fost sa se ia in brate cu nebunul care venea la vale pe schiuri spre ea. Ce sa mai, ciocnire ca pe partie, asta cu baba in brate intra pe usa deschisa, o da pe aia de cuierul din hol si cad gramada. Toata trupa navala sa vada ce s-a intamplat, mamaie aproape nu mai respira sub asta, asta infipt prin acareturile din casa doamnei. In fine, trupa de nebuni isi recupereaza idiotul si il duc inapoi la chef, asta in timp ce doua fete mai lucide o iau pe tanti, o urca in masina si o duc la spital la urgente sa vada daca nu a patit ceva. Acolo, din totdeuna, exista cineva care pune intrebari de genul ce s-a intamplat, cum si mai ales cine a adus pacientul. Cele doua cand au vazut ca e rost sa raspunda la intrebari, au lasat pe tanti pe un scaun in hol si au sters-o inapoi la chef.
La chef nebunie, asta de se daduse pe schiuri era eroul zilei, promitea fapte si mai marete, cei de erau deja cuplati sau tocmai isi facusera de vreo lipeala se dragaleau prin toate colturile apartamentului, ce sa mai oamenii isi faceau de treaba pentru care s-au adunat. Dimineata pe la 7 cand cheful a inceput sa se sparga si-au amintit astia de doamna de la etaj, mai ales ca cele doua le-au spus ca au dus-o la spital. Asa ca intr-o ultima urma de luciditate si empatie se hotarasc cativa sa mearga la spital si sa vada ce e cu ea. Ajung astia la spital, intreaba la urgente in toate partile, nici urma de ea. Nici in gips, nici data drumul acasa, nimic! Pana la urma isi aminteste o asistenta ca da, parca a vazut o doamna azi noapte, care corespunde descrierii, dar nu e la ortopedie ci la psihiatrie. Se duc astia sa intrebe, baba era bagata la nebuni! Asta patesti cand te intreaba lumea la spital cu ce problema ai venit si tu spui ca ai avut accident de schi in plina luna lu’ cuptor.
Nu stiu ce s-a mai intamplat cu doamna respectiva, dar stiu ca povestea cu petrecerea a devenit virala. Si chiar daca pe vremea aia nu exista nici facebook sau alte modele de de social media, povestea a facut inconjurul tarii.

o bere politehnica

Cei care au facut in alte vremuri Politehnica in Timisoara sunt probabil familiarizati cu vechea Gradina Banateana, un loc al mantuirii academice, strategic amplasat pe malul Begai la cateva sute de metri de Mecanica. Asa ca atunci cand studentii aveau nevoie de relaxare, sa isi racoreasca creierii capului incinsi de atata scoala era locul perfect pentru o bere rece la halba. Spre cinstea lor, cei de la Banateana erau bine aprovizionati, oricat de mare era penuria sau criza in oras, politehnistii aveau cu ce sa se drege. 

Si avea aceasta minunata clinica o terasa faina, cu umbrele, unde din cand in cand mai poposea si cate un profesor ai caror studenti nu ajungeau la ore. Ii gasea pe toti acolo. Dar si profesorii astia, cazuri si cazuri. Unii, niste pedagogi desavarsiti, luau o bere si stateau la masa cu studentii si mai incercau sa le explice putin din materia lor anosta, in speranta ca in atmosfera aia destinsa s-o prinde ceva de ei. Altii, mai putin empatici, veneau doar ca sa isi exprime frustrarea de a se trezi singuri in clasa. Aceasta lipsa crasa de inteligenta emotionala era uneori pedepsita aspru. Stiu ca prin anul intai am asistat in direct la momentul in care niste baieti din anul patru au decis sa racoreasca pe domnul conferentiar infierbantat. L-au luat pe sus si i-au facut vant in Bega. Nu stiu daca s-a racorit destul sau daca a invatat ceva din intamplarea aia ca eu nu l-am mai prins de profesor.

Ei bine, se intampla insa ca rugile profesorilor parasiti pentru o halba de bere sa aibe efecte nedorite si sa mai vina si ploaia. Intr-unul din cazuri, cei de la masa la care aveam onoarea sa aprofundez mecanica fluidelor fermentate pe baza de malt, au avut o idee ce a parut geniala. Cum doar ce primisem un rand de halbe proaspat umplute si cum nu aveam chef sa facem dus pe terasa, unul dintre cei mai mari a scos umbrela de soare din stativ si a decretat “hai in camera bai”. Asa ca poporul timisorean care fugea sa se adaposteasca de ploaie a putut sa vada o procesiune compacta de tineri care mergeau in cadenta perfecta, ciudat contorsionati, ca doar asa erau siguri ca tin halba sub umbrela si nu ploua in ea. Umbrela aia s-a deplasat spre unul din camine ca un fel de testoasa ciudata cu multe picioare. 

La destinatie, toata trupa in camera celui cu ideea, cu scopul clar sa bage un joc de cruce in timp ce se lupta sa goleasca halbele. 

Chestia e ca fetele de pe terasa, altfel bune prietene ale consumatorilor au chemat politia si au reclamat furtul umbrelei si a halbelor. Politistii au avut de facut o ancheta grea. Intrebau ceva de genul, ati vazut o umbrela de birt miscatoare? Si cam toti cei intalniti in cale aratau directia in care s-a deplasat umbrela. Asa ca in timp ce noi goleam halbele si ne gandeam cum sa facem rost de material cu care sa le mai umplem o tura, cineva a inceput sa bata cu pumnii in usa urland sa deschidem. Unul din cei din camera, a intrebat timid:

• Cine sunteti bai, Gaia sau Rectoratul?
• Politia!
• N-avem noi treaba cu voi!

In fine, politia nu a fost de acord cu parerea omului si a crescut intensitatea atacului asupra usii. Atat ca usa era deschisa, iar cand ei au navalit inauntru, noi am navalit afara si i-am lasat pe ei inauntru. Afara de cel cu care comunicasera prin usa. Asta cand a auzit ca a venit politia, s-a gandit sa se ascunda cumva, si-a tras umbrela peste cap si s-a sprijinit de un perete. Baietii de la politie care erau mai mult amuzati de intamplare, ca doar nu era cine stie ce paguba, l-au vazut pe asta si au avut un moment de glorie. Au facut liniste ca sa vada cum reactioneaza studentul de la mecanica. Ala din umbrela, daca a vazut ca s-a facut liniste, s-a gandit sa deschida umbrela ca sa iasa, atat ca umbrela se deschide circular in mod egal, asa ca partea de langa perete l-a impins pe tolomac in partea opusa pana a venit asta gramada in mijlocul camerei. Pe chestia asta s-a lamurit clar treaba - el a fost cel care a luat si umbrela si halbele, asa ca a plecat cu politistii sa returneze corpurile delicte si sa ceara scuze la fete pentu neplaceri. 

Restul, am ramas sa sarbatorim. Asa ca ne-am dus la panoul din hol si am ales unul din anunturile clasice BR RC 302 - adica bere rece, la camera 2, etaj 3.  Astia, contrabandistii de bere, niste tipi faini din Arad, ceva baieti de bani gata. O camera aranjata, doua frigidere cu bere, televizor cu acces la canalul 3 pe sarbi (adica pornosaguri in fiecare noapte). Chestia ca unul din ei avea o pasiune pentru pesti de acvariu, asa ca aveau in camera un acvariu de sticla cat o vana de baie. 

Cum devenisem celebri pentru faza cu umbrela sutita de la birt, povesteam si repovesteam faza in timp ce goleam sticla dupa sticla. 

La un moment dat un mic taraboi langa acvariu. Se pare ca la unul din trupa noastra i s-a facut foame si s-a gandit sa faca o ciorba. In sensul ca omul a gasit un termoplonjon si niste vegeta, intr-un dulapior la gazde in camera (termoplonjonul, uneori denumit si fierbator - pentru cei prea tineri era o scula cu rezistenta electrica, de se baga in cana cu apa ca sa o incalzeasca) . Asa ca a luat termoplonjonul ala, l-a bagat in acvariu si l-a conectat la priza. Apoi a inceput sa imprastie vegeta in acvariu. 

Cand am intervenit ca sa nu fie aruncat pe geam de proprietarul acvariului, ii explica astuia foarte senin:

• Bai esti un mare idiot? Pai uite fraiere, apa e, peste e, plante si legume plutesc in toata chestia aia, mai trebuie doar sa fierbem apa, punem ceva vegeta si iese o ciorba de peste ce n-a vazut Braila. La ce colorati sunt pestii cred ca e reteta chinezeasca, neamul tau nu a mancat asa ceva!

Greu sa explic ca pe vremea aia nu aveam emisiuni de gatit la TV si nu stia nici naiba cum arata o ciorba chinezeasca, dar sigur nu m-as fi avantat sa ii mananc pestii aluia.

 In fine, scandal, suntem dati afara de la chef, ce mai… incepuse bine si se termina prost. 

Ma rog, nu stiam inca, dar da, se putea termina si mai prost. Asta cu supa, s-a enervat ca nu e lasat sa isi etaleze talentele culinare asa ca s-a gandit sa devina un mic spartan. Prietena lui facea atletism, arunca cu sulita. Avea o chestie din aia in camera. Asa ca spartanul s-a dus si a imprumutat sulita si s-a intors sa se certe cu astia care ne dadusera afara de la chef. 

Spartanul nostru a atacat cu multa bravura, baietii din camera au executat un ole de corida ca sa se fereasca de nebunul beat, asa ca eroul trac a reusit sa infiga sulita in acvariu. Imi amintesc doar ca atunci cand a tras-o inapoi am vazut suvoiul de apa, cu tot cu pestisori, plante ornamentale, etc… v-am spus era un acvariu cat o cada de baie, vreo trei - patru sute de litri de apa. Apa a iesit pe usa camerei si a luat-o frumos pe coridor, apoi pe casa scarilor pana a ajuns sa ploua in cap supraveghetoarei de la poarta caminului. 

Nu stiu cat era de religioasa femeia aia, dar cand a inceput sa cada apa cu pestii din tavan, cred ca momentul a luat proportii biblice. Contrar invatamintelor din cartea Sfanta, doamna nu a aratat pic de intelegere si piosenie crestineasca. Asa ca urmarile au fost tot biblice. Printre altele am facut cunostiinta cu viitorul primar al Timisoarei - pro-rector pe vremea aia. Dar asta e alta poveste.

Inceputul

Cand m-am nascut, in jur erau butoaie
Si popa in tzuica fiarta m-a scaldat
Iar Dumnezeu cu vin a dat o ploaie
Pe toti amicii mei i-a imbatat

Ma cheama Marian si vinu’mi place
Sa-l beau oricand, oriunde si oricum
Cand vad sticluta ce cu ochiu-mi face
Ma simt usor si vesel ca un fulg…


nici nu stiu pe cine citez, cred ca era ceva o melodie pe la Cenaclul Flacara, dar daca tatal meu mi-a facut asa o dedicatie, undeva prin timpul liceului, nici nu stiu cum sa interpretez dar cred ca era sarcastic si facea misto de apucaturile progeniturii, ca mandru nu cred ca era pe subiectul asta. Ii dadeam si motive de bucurie din cand in cand, ca se intampla sa am si unele sclipiri pe la scoala, dar in mod cert nu cred ca era foarte vesel sa vada ce devreme am inceput sa ma delectez cu licorile din muzeul lui Bachus.

Ca sa ne intelegem, prima betie zdravana a fost undeva inainte de clasa intai la bunici. Se intampla intr-un sat de deal, undeva aproape de Rucar. I-am vazut pe bunicii si parintii nostri in jurul butoiului dand cu “spanzuratul” si devenind din ce in ce mai volubili si mai inteligenti pe masura ce insistau in aceasta activitate. “Spanzuratul” asta e o sticluta mica (erau pe vremea aia niste sticlute de parfum) legat cu sfoara, coborat in prin gaura de cep in butoiul de tuica si lasat acolo sa se umple. Apoi, era scos si cel de era la rand il dadea peste cap, cam cum se intampla cu shoturile prin barurile de azi. Si tot asa, in cerc, fiecare dadea cate un “spanzurat” peste cap cand ii venea randul. Era o gluma britanica, zicea ca daca bei spirtuoase devii spiritual nu alcoolic. La ora aia as fi putut jura ca e realitate. Ii vedeam pe parintii nostrii cum deveneau tot mai priceputi in toate cele. Aveau argumente din cele mai pertinente pentru orice subiect era in discutie.

Asa ca intr-o zi, cand nu au stat cu ochii pe noi, am incercat si noi tehnica spanzuratului. Habar n-am cata inteligenta am ajuns sa turnam in noi, stiu doar ca ne-au gasit dormind acolo. Unul calare pe butoi iar celalalt dormind pe podea si sprijinit pe acelasi butoi. Imi amintesc ca ne-am si luat cateva dupa ceafa semn ca nu a fost o chestie foarte inteligenta. Sa spunem ca ala a fost momentul zero. Un moment oarecum premeditat, am vrut si noi sa vedem ce exprimenteaza adultii si de ce e asa interesanta activitatea aia pentru ei.

Cu totul diferit a fost atunci cand bunica a decis sa curete o damigeana de visinata. A scos visinele in ceva castroane si le-a lasat pe masa. Parca ne-a indemnat la ele. Nu stiu cate am putut sa mancam dar pana s-a prins batrana ce facem noi, eram mai veseli decat o turma de privighetori. Asa ca bunica a arestat rapid visinele ramase si le-a ascuns de noi. Atat ca la ora aia aveam chef de glume. Nu stiu cat e lumea de familiarizata cu gospodariile taranesti din zonele de deal, dar asa ca o mica descriere, cam toate casele au o asa numita bucatarie de vara unde se desfasoara cam toate activitatile. Respectiva dependinta tine loc de living modern al unei locuinte din ziua de azi. Ei bine, locul unde bunica trebaluia si spala acea damigeana era chiar acolo, in acea bucatarie de vara. Cu usa larg deschisa. Asa ca noi, veseliti si cu idei ne-am ascuns in gradina si am inceput sa tragem cu prastia prin oalele atarnate pe diferite policioare. La prima faza batrana a suspectat niste baterii in soba cu lemne. Asa ca am tras niste proiectile in directia opusa. Dupa vreo 10 minute de bombardament, ca orice femeie bisericoasa, care merge frecvent la biserica, a aprins candela, a tamaiat si a inceput sa strige dupa bunic sa o salveze ca a intrat “Necuratu’” in casa. Candela aia nu a ajutat prea mult impotriva proiectilelor lansate din prostiile noastre. Asa ca a adus repede si o icoana, un dispozitiv ce trebuia sa creasca eficienta candelei. Dupa ce a montat si icoana si a mai aprins niste lumanari ca sa ii creasca efectul, a inceput sa bata matanii. E o chestie tare la mataniile astea, se pune roaba lui Dumnezeu in genunchi, apoi se incovoaie de sale si se da cu fruntea de pamant. Ne uitam la ea cum se munceste la mataniile alea desi se plangea si de reumatism si de toate cele, acum presta de ziceai ca e instructor de fitness. Intre doua ture de matanii mai baga si o cadelnita cu tamaie, mirosea frumos ce sa spun, a biserica si piosenie. Necuratu’ total insensibil, mai baga niste proiectile aleator prin oale, cratiti si ce mai atarna pe acolo. Batrana era in mare verva, cred ca mai un pic si se apuca si de dansat un tzontzoroi. Totul s-a terminat cand nu ne-am mai putut abtine din hohotele de ras. Ala a fost momentul in care l-a lasat pe Necuratu’ in pace si ne-a luat pe noi la scuturat. Am luat o bataie zdravana dar si atunci eram convinsi ca a meritat.

Cam asa imi amintesc de prima betie si de una din primele tampenii facute incurajat fiind de licorile cu multe grade.

Aaaa… si sa nu uit. Printre altele trebuia sa avem grija de animalele din curte. Unul din primele experimente a fost sa le dam din visinele alea ca sa vedem cum reactioneaza. Bai nene, gainile sunt proaste rau cand se imbata, se taraie pe pamant, isi pierd directia, dar curcile, ei bine curcile sunt spectacol. Curcile astea cred ca sunt un fel de pitzipoancele cotetului. Cum baga niste visine cu alcool cum incep sa danseze, se infoaie, incep asa sa se uite cu un ochi dintr-o parte la tine in timp ce pica de pe picioare. Chestia e ca nu le-am dat prea multe visine. Ne placeau prea mult noua. Iar painea muiata in tuica nu le place la fel de mult.